Nodulii tiroidieni reprezintă una dintre cele mai frecvente patologii endocrine. Deși mulți noduli tiroidieni nu pot fi simțiți la palpare, aproximativ jumătate din populația generală are minim un nodul tiroidian, care poate fi decelat prin intermediul ecografiei tiroidiene.
În general nodulii tiroidieni nu ridică probleme deosebite, cu excepția cazurilor în care sunt suficient de mari încât să determine compresia celorlalte structuri ale gâtului, când secretă hormoni tiroidieni în exces (determină hipertiroidism) sau când sunt maligni. În cazul în care nodulii tiroidieni sunt foarte voluminoși, aceștia pot cauza simptome precum: dificultăți la înghițire, dificultăți de respirație/senzație de sufocare, senzație de „nod în gât”, disfonie (răgușeală). Dacă nodulul tiroidian crește rapid în volum (chist tiroidian, hemoragie în nodul), acesta poate determina durere, însă în general nodulii tiroidieni nu dor. Citeste mai mult